marți, 25 mai 2010

Grupul Naţional "Şcoala Micilor Vedete - Clubul Victorioşilor" la Televiziunea Favorit într-o emisiune specială de 1 iunie















































Roadele muncii de peste trei ani cu elevii Şcolii Micilor Vedete şi componenţii Clubului Victorioşilor se arată din ce în ce mai pregnant. După ce, de două luni, colaborează intens la emisiunea "Capra Vecinului", iată că micuţii noştri artişti au fost invitaţi în cadrul unei ediţii speciale a emisiunii "Iarmaroc de cânt şi joc", ediţie dedicată Zilei Copilului. Interpretează două melodii de grup ( piese etno) : "Prin copii mergi mai departe" şi "Jocul Românesc" ( la ampbele piese muzica este semnată Viorica Mihalache, versurile - Victor Mihalache, iar orchestraţiile - Radu Andrei Mihalache ). Teodora Bârsan, colega noastră din judeţul Buzău a fost şi ea prezentă la această ediţie de emisiune şi i-a încântat pe cei prezenţi şi pe telespectatori. O altă bucurie a noastră a fost aceea că la timona emisiunii, în calitate de prezentatoare, alături de o colegă ardeleancă, s-a aflat Cristina Ilie. Aceasta la invitaţia realizatorilor şi producătorilor emisiunii. Nu pot decât să ne bucure aceste împliniri şi să le dorim multe succese şi pe mai departe! Felicitări : Anisia, Raluca, Diana, Andreea G., Andreea Junior, Georgiana, Rebeca, Patricia B., Carlos, Iuliana şi Cristina! Emisiunea se va difuza de 1 iunie. Vom reveni cu amănunte!

Un comentariu:

  1. A fost absolut!MI-a placut mult!Multe felicitari si Cristinei,pentru ca s-a descurcat foarte bine!

    RăspundețiȘtergere