duminică, 24 octombrie 2010

Emisiune în direct şi "Târgul de Toamnă"









 

   Nu am mai fost în direct la Columna Tv de mai bine de o lună şi asta pentru că am avut un program extrem de încărcat, cu multe deplasări, spectacole şi festivaluri. Am profitat de scurta "pauză" dintre două manifestări şi am poposit vreme de două ceasuri în studio, pentru a realiza o nouă ediţie live a emisiunii "Clubul Victorioşilor". Prima parte a fost moderată de Victor Mihalache, iar cea de-a doua de Cristina Ilie şi Patricia Brojbeanu. Am avut şi prezenţe în premieră, dar şi mulţi "veterani" ai amisiunii. Au fost multe de povestit, dar şi de recitat, de cântat şi de dansat.   Apoi, o parte dintre componenţii trupelor Şcoala Micilor Vedete şi Clubul Victorioşilor s-a deplasat în Piaţa Tricolorului, la Târgul de Toamnă. Victor Mihalache le-a prezentat pe: Iuliana Ilie, Cristina Ilie, Bianca Moroe şi Georgiana Dumitrache. Au mai fost prezenţi şi alţi actuali, foşti şi viitori componenţi ai grupurilor noastre. Şi spun asta pentru că am primit multe solicitări de înscriere în aceste două zile de târg. Au mai evoluat, Orchestra Populară Profesionistă "Chindia" şi ansamblurile: "Florile Dâmboviţei"şi "Ciuleandra"( din Târgovişte), "Sânzienele"(Găeşti), "Codruleţul" (Găeşti) şi "Stejărelul" (Lucieni). Am avut parte de un sfârşit de săptămână încărcat, cu multe roade şi bucurii. Urmează o năuă săptămână cu multe de făcut. O să vă povestim, ca de obicei, despre fiecare eveniment în parte. Vă dorim mult bine şi vă îmbrăţişăm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu