vineri, 15 aprilie 2011

"Clubul Victorioşilor" la Târgul de Paşti











Pentru Sărbătorile Pascale, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Complexul naţuional Muzeal "Curtea Domnească" din Târgovişte şi Camera Agricolă Judeţeană Dâmboviţa au organizat în Piaţa Tricolorului din Târgovişte prima ediţie a "Târgului produselor tradiţionale de Paşte". Expun producători din Dâmboviţa şi din ţară. Un colţ de gospodărie tărănescă tradiţională şi un staul cu oi, capre, miei şi iezi au fost amenajate spre bucuria tuturor vizitatorilor. Componenţii Şcolii Micilor Vedete şi Clubului Victorioşilor au avut o primă evoluţie în cadrul Târgului cu poezii şi cântece dedicate Sărbătorii de Paşti. Şedinţe foto au fost realizate în mai multe puncte din locaţie şi toată lumea a admirat prezenţa micuţilor artişti atât de frumos îmbrăcaţi în costume populare. Un grup folcloric din comuna Tătărani a mai oferit un program artistic. Răsplata pentru poezii şi cântece a venit din partea organizatorilor sub formă de figurine din turtă dulce. Vom merge şi în zilele următoare să aşternem simpatice pete de culoare pe această inspirată manifestare şi vă aşteptăm şi pe dumneavoastră, cei ce citiţi aceste rânduri!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu