luni, 25 iulie 2011

Clubul Victorioşilor la Mix Music Evolution Târgovişte
















În cele trei zile de şedere ale Orăşelului Mobil Mix Music Evolution în Târgovişte, componenţii Şcolii Micilor Vedete, cei ai Teatrului "Junior" şi cei ai Clubului Victorioşilor au evoluat în cadrul acestui super-turneu cu momente de grup, individuale şi de animaţie. Astfel, victorioşii au interpretat melodiile "Mix Music Evolution", "Jocul românesc", "Prin copii mergi mai departe" şi "Prietenii mei". Andreea Gheorghe ( abia sosită de pe meleaguri iberice! ) şi Laura Stăncescu au avut şi ele inspirate intervenţii muzicale în cadrul programului de animaţie condus de Victor Mihalache. Cristina Ilie, cea care a fost şi redactorul muzical şi asistenta realizatorului de momente cu şi pentru copii şi adolescenţi, a susţinut un micor-recital în deschiderea celei de-a III-a seri de spectacol. Orăşelul Mix Music Evolution a fost instalat în Parcul Chindia, chiar sub umbra bătrânului Turn al Chindiei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu