duminică, 17 iulie 2011

Şcoala Micilor Vedete şi Clubul Victorioşilor la Mix Music Evolution, în Curtea de Argeş













Ziua de sâmbătă, 16 iulie 2011, a fost una plină de informaţie, de joacă şi de evoluţii de scenă şi de televiziune pentru componenţii Şcolii Micilor Vedete şi cei ai Clubului Victorioşilor. La invitaţia prietenilor de la Compania Artistică Mix Music, aceştia au făcut o deplasare minunată la Curtea de Argeş. Legând cele două foste capitale ale Ţării Româneşti, Târgovişte şi Curtea de Argeş, printr-un curcubeu de vise şi de prietenie, copii şi adolescenţii victorioşi au fost o adevărată solie de frumuseţe. Filmările pentru emisiunea "Clubul Victorioşilor" au demarat în Biserica Domnească şi au fost continuate în Sfânta Mănăstire Curtea de Argeş. Aici am vizitat biserica ctitorită de Negru Vodă şi înălţată cu jertfă de Meşterul Manole, Andreea Antonescu ne-a rostit balada cea binecunoscută a Monastirii Argeşului, am văzut locul în care legenda spune că se află zidită Ana, ne-am închinat moaştelor Cuvioasei Filoteia şi am băut apă din Fântâna lui Manole. Vizita în Orăşelul Mobil Mix Music Evolution a fost una încântătoare. Cursele în Trenuleţul Prieteniei sau pe pista maşinuţelor tamponabile, sesiunea de joacă din Parcul de gonflabile, sau filmul văzut la Cinema 7D vor rămâne pentru mult timp amintiri vii. Dar şi evoluţia, alături de Victor Mihalache, în programul de animaţie muzicală, sau micro-recitalul oferit miilor cde spectatori pe marea scenă a super-turneului Mix Music Evolution vor fi repere clare în CV-urile artistice ale acestor copii şi adolescenţi. Mulţumim, Mix Music! Ne revedem săptămâna viitoare la Târgovişte!!!

Un comentariu:

  1. Buna seara si mult succes.
    As vrea sa va invit in emisiile mele pe radio christal in fiecare duminica de la ora 16.Adresa mea de maill e dominiquesimionescu@yahoo.com
    Cu drag
    Dominique

    RăspundețiȘtergere