miercuri, 3 august 2011

Fărâmă de vacanţă!












Se observă cu ochiul liber că vacanţa se apropie cu paşi repezi de sfârşit, iar dovadă vie sunt chiar victorioşii care au început să mai vină de pe la mare, munte sau bunici. Alţii, în schimb, abia pleacă!
Dar astăzi, 3 august, ne-am convins pe noi înşine că revenim cu forţe proaspete pentru săptămânile care urmează, aşa că am realizat filmări pentru o emisiune viitoare „Clubul Victorioşilor” de la Columna Tv!
Domnul Victor Mihalache a început această emisiune povestindu-ne despre bunicuţa care ne va da bomboane la sfârşitul emisiunii. Apoi a predat legătura co-prezentatoarelor, Cristina şi Andreea Jr., care au discutat şi povestit cu toţi victorioşii despre vacanţele pe care le-au petrecut, despre planurile pe care le au pentru viitor, sau despre poezii şi cântece noi.
După o oră, a trebuit să luăm o scurtă pauză, în care cei mici au îndrăznit să ceară bomboane de la bunicuţă! Bineînţeles că nici cei mari nu s-au abţinut şi au gustat din bomboanele delicioase aduse în cinstea Adelinei, căreia i-am cântat în cor un frumos „Mulţi ani trăiască”!
A doua parte a emisiunii a început tot sub semnul bucuriei, amuzându-ne de perlele scoase de cei mici!
Am ascultat apoi „curiozităţile” şi „vorbele de duh” ale emisiunii pregătite de Andreea Jr. , câteva poezii, iar pe urmă foarte multe cântece interpretate de victorioşi!
Cei mai mici au avut parte şi de câte o şedinţă de pictură realizată de Cristina , Andreea Grecu şi Laura.

Mulţumiri din partea tuturor victorioşilor doamnei Viorica, pentru că nu uită să fie cu noi, pentru că ne susţine, sprijină, iubeşte, domnului Victor pentru că este atent la orice detaliu, pentru că ne face sa zâmbim şi să redevenim copii, lui Radu-Andrei Mihalache pentru că ne redă melodiile la fiecare filmare(şi o face cu profesionalism) şi pentru că ne compune şi orchestrează piese şi să nu uităm nici de Mamaia Mimi, nelipsită de la filmări, emisiuni, evenimente!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu