marți, 24 ianuarie 2012

Reprezentanţi ai Clubului Victorioşilor la ZIUA UNIRII de la Lucieni

La Lucieni, Unirea este faptă, nu vorbă!...

·       Elevi, cadre didactice, preot, primar, viceprimar, alţi cetăţeni ai comunei şi invitaţi de onoare s-au prins în „Hora Unirii”
·       Istoricul George Coandă, generalul (r) Constantin Tănase şi poetul Victor Mihalache s-au numărat printre oaspeţii manifestării
·       Cu acest prilej a fost lansat cel mai nou număr al revistei „Eroica”
*  Reprezentanţii Clubului Victorioşilor au fost Viorica şi Victor Mihalache



Comuna Lucieni a demonstrat că este adevărată zicala cu „Unirea face puterea!”. Umăr lângă umăr, şcolari, grădinari, cadre didactice, părinţi, bunici, preot, primar, viceprimar, alţi cetăţeni ai comunei şi invitaţii de onoare au participat la manifestarea dedicată Zilei Unirii. Desfăşurată în faţa Şcolii din Lucieni şi străjuită de bustul voievodului Vlad Ţepeş, întâlnirea a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României. Alocuţiunea primarului Gheorghe Mocănescu, iniţiatorul acţiunii, precum şi luările de cuvânt ale invitaţilor speciali George Coandă, istoric şi jurnalist şi gen,(r) Constantin Tănase, preşedintele filialei Dâmboviţa a Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” au captat atenţia participanţilor. O binecuvântare din partea preotului paroh de la Biserica Ciurari, momente artistice prezentate de elevii Şcolii Lucieni, expoziţii de desene şi de pictură pe sticlă şi o expoziţie de carte au completat programul zilei. Regia artistică a întregii manifestări a fost asigurată de Victor Mihalache, directorul Teatrului „Junior” din Tîrgovişte. La final, toţi cei prezenţi s-au prins în tradiţionala şi simbolica Horă a Unirii. Apoi, în cancelaria şcolii, cadrele didactice şi ceilalţi invitaţi au participat la lansarea celui mai nou număr al revistei „Eroica”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu