vineri, 14 septembrie 2012

Mare Petrecere în Pijamale la Arenele de Joacă "JUNIOR"


Pentru că o vară întreagă nu s-a dormit, odată cu venirea toamnei, componenţii Clubului Victorioşilor şi prietenii Arenelor "JUNIOR" s-au hotărât să se "odihnească" prin intermediul unei petreceri în pijamale organizată vineri, 14 septembrie 2012, la etajul 1 al Casei Sindicatelor din Târgovişte, la cel mai mare spaţiu de joacă din oraş, în ultima zi de vineri dinaintea începerii noului an şcolar. 
Bineînţeles că şi lunile acestea, chiar dacă de toamnă, vor fi la fel de încărcate şi pline de evenimente, petreceri, spectacole, festivaluri, la fel cum au fost şi cele de vară.
Începând cu ora 17:00, Viorica Mihalache, Mimi Butăroiu, Alina şi Constantin Petrovici şi Cristina Ilie au realizat câteva momente de animaţie, pictură pe faţă, cu şi pentru numeroşii copii veniţi la petrecere. Au fost prezenţi foarte mulţi "victorioşi" şi alţi prieteni ( fie ei mai vechi sau noi ) şi împreună s-au distrat de minune!
Apoi, Victor Mihalache a sosit cu forţe proaspete direct de la Piatra Neamţ şi s-a oprit direct la petrecere. De concursuri, jocuri, animaţie, dansuri, bătaie cu perne, "adormit" şi de multe alte momente frumoase au avut parte cei peste 50 de copii ( plus părinţii şi bunicii lor care au participat şi ei la multe dintre momentele desfăşurate ) !












Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu