duminică, 23 martie 2014

Emisiune dintr-o zi de primăvară


 
         Dragi prieteni, astăzi, 23 martie 2014 am avut o ediţie minunată a emisiunii "Banca de talente". La începutul emisiunii, Raluca Petre ne-a cântat o melodie foarte frumoasă la orgă, reuşind să ne surprindă şi de această dată. Tot ea ne-a adus şi o diplomă de la concursul de teorie muzicală, "Victor Giuleanu", de la Bucureşti, unde a obţinut locul I. O felicităm pe Raluca şi îi urăm la cât mai multe reuşite. La fel, şi ceilalţi componenţi au cântat şi au spus poezii pe rând, pentru dumneavoastră, cei de acasă. Am avut şi un moment emoţionant pe parcursul emisiunii, şi anume, micuţa noastră componentă, Raisa Arghir, i-a dedicat bunicuţei sale o poezie specială, cu ocazie zilei de naştere a dânsei, care este chiar mâine. Am ajutat-o şi noi pe Raisa şi împreună i-am cântat doamnei Marieta Arghir, "La mulţi ani!".
        Aşadar, emisiunea noastră s-a încheiat ca de fiecare dată cu multe cântece frumoase şi multă voie bună.
        Vă  mulţumim din suflet pentru atenţie şi vă invităm să ne urmăriţi şi duminica viitoare, chiar dacă emisiunea noastră nu va fi în direct, ci va fi înregistrată.

                                                                                                             Roxana Clopotaru




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu