luni, 9 februarie 2015

"Căzuţi din cer", o nouă producţie a Clubului Victorioşilor

          Dragi prieteni, în cadrul Taberei de Film de la "Clubul Victorioşilor", am realizat ceva nou. Spunem ceva nou, pentru că de această dată este vorba despre un serial. Încă din titlu vă puteţi da seama că este ceva foarte interesant. "Căzuţi din cer" este o poveste foarte frumoasă despre extratereştri şi pământeni. Rămâne de văzut dacă extratereştri se vor obişnui pe Pământ şi dacă vor reuşi să îşi învingă adversarii.
          Noua producţie va fi împărţită în mai multe episoade pe care le veţi putea urmări în scurt timp la Columna Tv.
          Filmările au fost senzaţionale pentru că am descoperit nişte locuri minunate. Primele scene le-am filmat în judeţul Buzău, într-o pădure frumoasă, după care am ajuns la trovanţii de la Ulmeţ-Bozioru. Aici am avut cu toţii o adevărată aventură pentru că a trebuit să urcăm destul de mult prin noroi, până am ajuns la "pietrele vii", aşa cum mai sunt numiţi trovanţii. Radu Iordache a primit chiar şi o diplomă prin care l-am numit "Cavaler al noroiului". El a fost eroul nostru în intreaga zi. Hainele lui albe, nu au mai fost chiar atât de curate la sfârşitul expediţiei, iar o ghetuţă a cedat şi Radu a trebuit să vină cu piciorul bandajat într-o punguţă. Ne-am amuzat cu toţii de această întâmplare şi, cu siguranţă nu vom uita această zi. La fel s-a întâmplat şi la Vulcanii Noroioşi. Noroiul a fost subiectul zilei de 4 februarie pentru noi, dar a meritat să facem călătoria pentru ca serialul nostru să fie unul reuşit.
Scenele următoare au fost filmate chiar în oraşul Târgovişte, cu siguranţă o să recunoaşteţi locurile la vizionarea filmului.
          Despre toate acestea am povestit şi în cadrul emisiunii "Cafeaua de 10". Am fost prezenţi la această emisiune împreună cu mentorii noştri, Viorica şi Victor Mihalache, pentru că dânşii sunt cei care ne pregătesc şi cei care ne fac să fim victorioşi. Le mulţumim colegilor noştri, Iulia Ghercă şi Alex Bărăscu, pentru invitaţie
          Abia aşteptăm ca totul să fie gata pentru  a putea fi difuzat la Televiziunea Columna.  De asemenea, aşteptăm părerile dumneavoastră şi vă mulţumim cu toţii pentru atenţie!


                                                                                               Roxana Clopotaru




  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu