duminică, 18 octombrie 2015

Culoare, talent şi copilărie la "Banca de Talente"

          Bun găsit, dragi prieteni!
          Platoul emisiunii noastre a fost împodobit astăzi de culoare, de talent, de artă, de veselie şi de copilărie. A fost o ediţie de colecţie cu multe apariţii spectaculoase. Au fost alături de noi copiii de la "Happy Dance Academy", îndrumaţi de către doamna profesor Daniela Toderaşcu.
Ne-au povestit despre pasiunea lor pentru dans, despre premiile pe care le-au câştigat la unele dintre cele mai importante festivaluri de dans din ţară, iar apoi au făcut ce ştiu ei mai bine: au dansat! Am văzut astăzi mai multe stiluri de dans, cărora copiii de la "Happy Dance Academy" au ştiut să le adauge câte un strop de magie din sufletele lor inocente.
Mai departe, am prezentat câteva premii importante pe care componenţii "Clubului Victorioşilor" le-au obţinut în ultima vreme. Este vorba despre performanţele de la "Global Master Fest"-Baucuresti, unde Elena Molea, Radu Iordache şi Laura Lopotaru au obţinut trofee la  secţiunea de poezie, iar Raluca Petre două premii I atât la secţiunea de muzică uşoară străină, cât şi lasectiune de muzică uşoară românească, dar şi despre o performanţă internaţională, premiul I pe care Selena Bobeică l-a obţinut la Festivalul "Asterisk" de la Prilep, din Macedonia. Să va mai spunem că a început o nouă stagiuune a Teatrului "JUNIOR" din Târgovişte. Noul specatcol, scris de Victor Mihalache, se numeşte "IA FERMECATĂ". Spectacolul a ajuns deja în câteva şcoli şi grădiniţe, începând de săptămână trecută şi continuă să cucerească tot mai mulţi copilaşi atât din Dâmboviţa, cât şi din alte localităţi din ţară. Anul acesta, Teatrul "JUNIOR" a împlinit zece ani de activitate, iar noi ne dorim să fie tot mai mulţi ani înainte!
          Ne pregătim pentru noi  evoluţii la festivaluri foarte importante! Avem trei reprezentante la Festivalul Internaţional "Euro Pop Music Vision" de la Bucureşti: Eli Milea, Adina Nicolae şi Selena Bobeică vor participa aici la sfrsitul lunii noiembrie. Tot în luna noiembrie, Roxana Clopotaru va fi prezentă la Festivalul Internaţional "Două inimi gemene", ce se va desfăşura în Republica Moldova.
          A mai rămas puţin până la Festivalul "Arlechin" de la Torak, din Serbia. Clubul Victorioşilor va avea şi acolo reprezentanţi de seamă. Actorul nostru, Radu Iordache abia aşteaptă să recite pentru publicul din Serbia şi bineînţeles, să îl revadă pe bunul nostru prieten, un alt actor cu care ne mândrim, Kornel Mili.
Ne bucurăm că putem să împărtăşim cu voi, cei ce ne urmăriţi, despre ceea ce reuşim să realizăm alături de mentorii noştri, Viorica şi Victor Mihalache.
          Vă mulţumim pentru atenţie şi vă aşeptăm în număr cât mai mare să faceţi parte din familia noastră "victorioasă"!
                                                                                                Roxana Clopotaru









Un comentariu: