Se afișează postările cu eticheta Şcoala Părinţilor şi Bunicilor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Şcoala Părinţilor şi Bunicilor. Afișați toate postările

vineri, 16 martie 2012

Întâlnire cu surprize la Şcoala Părinţilor şi Bunicilor















Începând cu ora 17.00, componenţii Clubului Victorioşilor, părinţii, bunicii lor şi invitaţii speciali, fraţii Ştefania şi Tiberiu Secară (primii componenţi ai Şcolii Micilor Vedete), Patricia Brojbeanu (fostă componentă a Clubului Victorioşilor), Oana Soare ( „Gazeta Dâmboviţei” ), doamna Florescu şi domnul Alexandru (administratorii Casei Sindicatelor), au urcat la etajul 1 al Casei Sindicatelor, la Arenele de Joacă „JUNIOR”, acolo unde s-a desfăşurat întâlnirea cu numărul III a Şcolii Părinţilor şi Bunicilor de pe lângă Clubul Victorioşilor.
Pentru început, Victor Mihalache a înmânat diplome invitaţilor, iar apoi, Anisia Dobra şi-a început recitalul actoricesc şi muzical. Ca o adevărată artistă, s-a descurcat minunat şi a trecut prin toate poeziile şi cântecele cu îndrăzneală.
Şi Iuliana Ilie a realizat un recital memorabil, prin interpretarea baladelor, doinelor şi cântecelor atât de frumoase şi emoţionante. Ştefania şi Tibi Secară au oferit dansuri interesante.
Surpriza serii a fost planificată, bineînţeles, de Victor Mihalache. Înainte de concertul pe care trebuia să-l susţină în sala mare a Casei Sindicatelor, Paul Surugiu (FUEGO), a trecut pe la noi. A rămas plăcut surprins să urmărească câteva din momentele artistice care se desfăşurau, iar apoi, a fost invitat să primească o diplomă şi un dublu album, ambele semnate „Şcoala Micilor Vedete” şi „Clubul Victorioşilor”. A petrecut câteva minute alături de „victorioşi”, le-a recitat două poezii din repertoriul Grigore Vieru şi nu a plecat până când nu le-a dăruit celor mici broşuri personalizate.
Seara s-a încheiat cu o repriză de joacă pentru cei mici la Arene şi cu discuţii în cadrul întâlnirii Şcolii Părinţilor şi Bunicilor, la sediul Teatrului „JUNIOR”.
Întreaga întâlnire a fost filmată de ColumnaTv şi va fi difuzată duminică, 25 martie 2012, în cadrul emisiunii Clubul Victorioşilor.
Felicitări tuturor!

A treia intâlnire a Şcolii Părinţilor şi Bunicilor de pe lângă Clubul Victorioşilor

   Vineri, 16 martie 2012, de la ora 17,oo, la Arenele de Joacă JUNIOR de la Casa Sindicatelor din Tărgovişte se va desfăşura cea de-a III-a întâlnire a Şcolii Părinţilor şi Bunicilor de pe lângă Clubul Victorioşilor. De această dată, performerii artistici vor fi: Aniasia Dobra, Iuliana Ilie şi invitaţii speciali Ştefania şi Tiberiu Secară ( dans sportiv şi de societate ). Victor Mihalache, iniţiatorul şi conducătorul Şcolii Micilor Vedete şi al Clubului Victorioşilor va susţine o scurtă conferinţă.

vineri, 10 februarie 2012

Şcoala Părinţilor şi Bunicilor - întâlnirea cu numărul 2












                              - Recitaluri extraordinare Raluca Petre şi Andreea Antonescu -

   A doua întâlnire a Şcolii Părinţilor şi Bunicilor de pe lângă Clubul Victorioşilor a debutat sub semnul performanţelor artistice. De această dată, protagoniste au fost Raluca Petre ( 6 ani ) şi Andreea Antonescu ( 8 ani ). Raluca şi-a structurat un recital muzical de esenţă, cu piese de mizică uşoară, folk, etno şi populară. Andreea a tratat actoriceşte întâlnirea cu spectatorii şi telespectatorii Columna Tv. Şi a făcut-o cu aplomb şi cu pricepere. Apoi, în timp ce micuţii s-au bucurat de o sesiune de distracţie la Arenele de Joacă "JUNIOR", părinţii şi bunicii au avut prilejul să înveţe multe lucruri intresante de la doamna psiholog Florentina Martin. Seara s-a încheiat cu prăjiturele, suc şi discuţii libere.

                                                        - foto: Cristina Ilie -

miercuri, 8 februarie 2012

Invitaţie la Şcoala Părinţilor şi a Bunicilor




Vineri, 10 februarie 2012, sunteţi invitaţi în sala Teatrului „Junior” de la Casa Sindicatelor din Târgovişte la cea de-a doua reuniune a Şcolii Părinţilor şi a Bunicilor de pe lângă „Clubul Victorioşilor”. De această dată avem programată o întâlnire cu psihologul Florentina Martin, iar în deschidere vor performa artistic Raluca Petre ( 6 ani ) – recital muzical şi Andreea Antonescu ( 8 ani ) – recital actoricesc. Pentru copii seara se va încheia cu o sesiune de distracţie la Arenele de Joacă „Junior”. Iar pentru cei mari cu o vorbă la un ceai, sau o cafea.

miercuri, 18 ianuarie 2012

Şcoala Părinţilor şi Bunicilor - o nouă iniţiativă a Teatrului "Junior" şi a "Clubului Victorioşilor"




Acum, când Şcoala Micilor Vedete şi emisiunea Clubul Victorioşilor împlinesc câte 5 ani de activitate, firesc a sosit şi momentul în care să ne adresăm şi părinţilor şi bunicilor cu o iniţiativă, Ei sunt cei care ajută din plin să funcţioneze foarte bine angrenajul tuturor acţiunilor copiilor şi adolescenţilor din Şcoala Micilor Vedete şi Clubul Victorioşilor. Ei sunt cei care îşi împărtăşesc experienţe de viaţă şi îşi oferă sfaturi cu privire la creşterea copiilor şi nepoţilor în timpul repetiţiilor, în deplasări, pe holuri de televiziuni şi  în general - oriunde este posibil. Ei sunt sponsorii oficiali ai micuţilor şi tot ei trăiesc la cote înalte fiecare evoluţie artistică, sau de viaţă, ale celor pe care îi iubesc ca pe ochii din cap. Tocmai de aceea, din data de 20 ianuarie 2012, au un loc special de exprimare: Şcoala Părinţilor şi Bunicilor. De la ora 17,oo, vineri, pe 20 ianuarie 2012, în sala Teatrului "Junior" de la Casa Sindicatelor din Tîrgovişte ne vom delecta cu două recitaluri actoriceşti semnate Radu Iordache ( 7 ani ) şi Cristina Ilie ( 16 ani ). Apoi vom consemna prima întâlnire a Şcolii Părinţilor şi Bunicilor, beneficiind de invitaţi speciali. Vă aşteptăm!