Se afișează postările cu eticheta Pariu cu Viata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Pariu cu Viata. Afișați toate postările

sâmbătă, 29 iunie 2013

Primele premii obţinute de "Clubul Victorioşilor" la festivalul de la Iedera





"Clubul Victorioşilor" a avut reprezentanţi la festivalul "Iedera, un colţ de rai", în prima zi de concurs, sâmbătă, 29 iunie 2013. Selena Bobeică a participat la secţiunea de dans - şi a obţinut locul I, plus un premiu special din partea trupei "LALA BAND" - un tricou cu semnăturile tuturor componenţilor. La momentul ei, juriul şi spectatorii s-au ridicat în picioare! Felicitări, Selena! Elena Molea - de la Caransebeş şi Mirela Neagu s-au descurcat şi ele foarte bine. Au participat la secţiunea de muzică populară şi au obţinut câte o menţiune! Felicitări multe şi vouă! Elena, fratele ei Ianis şi Mirela au realizat şedinţe foto şi au primit autografe de la vedetele serialului "Pariu cu viaţa", membrii trupei "Lala Band", care s-au aflat la Iedera şi care mâine, 30 iunie, vor concerta la festival! Vom fi prezenţi acolo, pentru că mulţi alţi copii din trupa noastră vor participa la secţiunea de teatru şi de muzică uşoară! Succes!




vineri, 1 februarie 2013

"VICTORIOŞI" LA CONCERTUL LALA BAND


Al treilea concert din cadrul celui de-al doilea turneu LALA LOVE TOUR s-a desfăşurat la Târgovişte, la Casa Sindicatelor. Echipa de televiziune a emisiunii "Clubul Victorioşilor" a fost formată din: redactor şi moderator: Cristina Ilie, Cameraman: Emil Pavel, Reporteri: Adelina Zamfir (care a venit din Ialomiţa special pentru acest eveniment), Cătălina Stroie şi Ana Maria Pavel, care au realizat un reportaj la acest concert.

"Victorioşii" sunt plini de bucurie că au putut fi prezenţi la acest spectacol reuşit realizat de protagoniştii serialului "Pariu cu Viaţa". Mulţumiri domnului Victor Mihalache şi doamnei Viorica Mihalache!
Doi foşti "victorioşi" dar încă prietenii noştri, Ştefania şi Tiberiu Secară au câştigat concursul celei mai frumoase pancarte dedicată LALA BAND! Felicitări!

Imaginile filmate vor fi difuzate în ediţia "Clubul Victorioşilor" de duminică, 3 februarie, de la ora 10.00 la Columna Tv, unde se va desfăşura o ediţie specială pe care nu trebuie s-a rataţi.