miercuri, 19 octombrie 2011

ETNO JUNIOR FEST şi ZILELE ZÂMBETULUI DE COPIL 2011




Compania „Euro – Art Serv”

Consiliul local şi Primăria Aninoasa,

Teatrul „Junior”,

în colaborare cu Compania Artistică Mix Music

organizează

ediţia a IV a festivalului de muzică pentru copii

ETNO – JUNIOR – FEST

şi a III-a ediţie a

ZILELOR ZÂMBETULUI DE COPIL

în zilele de 5 şi 6 noiembrie 2011, în comuna Aninoasa şi în municipiul Târgovişte

judeţul Dâmboviţa

Muzica etno ne ajută să transmitem generaţiilor ce vin filonul folclorului românesc turnat în forme moderne, în pas cu vremurile pe care le trăim. Copiii şi tinerii îndrăgesc acest gen muzical şi transmit melodiile etno cu multă pricepere şi cu bucurie. Un asemenea festival este binevenit tocmai pentru a pune în valoare bogăţia de cântece preluate din folclor şi înveştmântate în orchestraţii interesante, dar şi pentru a-i cunoaşte, urmări şi răsplăti cu distincţii pe micuţii care s-au apropiat de etno-dance. Primele două ediţii s-a dovedit a fi un real succes. Aici s-au clădit noi prietenii şi s-au cimentat altele vechi. Nimeni nu s-a aflat sub stress-ul jurizării, iar atmosfera a fost una de excepţie.

Gazda primitoare a festivalului va fi şi anul acesta frumoasa comună dâmboviţeană Aninoasa. Aici se găsesc două sfinte mănăstiri importante pentru viaţa spirituală a ţării noastre : Viforâta şi Dealu (unde odihneşte capul luminatului voievod Mihai Viteazul). Tot aici are loc anual complexul de manifestări „Zilele Culturii în Aninoasa”, în cadrul căruia se desfăşoară: Festivalul Primarilor Artişti (unic în Europa!), Noaptea de poezie de la Mănăstirea Viforâta, Rural Film Fest (festival de film rural şi emisiuni de televiziune dedicate lumii satului) şi multe alte acţiuni cu caracter naţional şi internaţional. Primarul comunei, domnul Constantin Maricescu, este el însuşi un artist, pe lângă faptul că este un gospodar şi un edil desăvârşit.

Iniţiatorul şi organizatorul principal al festivalului este Victor Mihalache, directorul companiei „Euro-Art Serv” şi al Teatrului „Junior”, scriitor, jurnalist şi compozitor, conducător al Şcolii Micilor Vedete şi al Clubului Victorioşilor.

În cadrul manifestării complexe “Zilele Zâmbetului de Copil”, participanţii din întreaga ţară şi din străinătate vor evolua în municipiul Târgovişte, vor primi distincţii şi vor lua parte la emisiuni de radio şi de televiziune.

1. Vârstele participanţilor

Vom aştepta şi urmări cu interes evoluţiile participanţilor cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani, din ţară şi de peste hotare.

2. Piese interpretate

În concurs vor fi interpretate două melodii etno, cu negativ (cu sau fără backing vocal). Negativele trebuie să fie de bună calitate, pe suport cd sau mini-disk.

3. Preselecţia participanţilor

Preselecţia concurenţilor se va face pe baza cd-urilor demo ce vor conţine chiar melodiile propuse pentru concurs şi a unor fişe ce vor conţine numele şi prenumele concurentului, data naşterii, adresa, o scurta prezentare a activităţii artistice de până acum (unde este cazul!) şi două fotografii. Aceste materiale vor fi trimise până la data de 30 octombrie 2011 (data poştei) pe adresa: Victor Mihalache, str. Gării, nr.12, cod poştal 137540 , Vulcana-Pandele, judeţul Dâmboviţa şi vor fi însoţite de o copie a ordinului de plată ce va dovedi achitarea taxei de preselecţie.

4. Taxele de participare

Taxa de preselecţie este în valoare de 50 de lei şi se va achita în contul: RO94RNCB0128115291720001, deschis la B.C.R Târgovişte. Concurenţii admişi în finală vor mai achita în acelaşi cont, sau vor aduce cu sine şi vor primi chitanţă, suma de 50 de lei. Aceste sume se vor regăsi în organizarea evenimentului, o organizare pe care o dorim de excepţie.

5. Cele mai rapide înscrieri

Având în vedere că ne aflăm încă la un început cu acest festival, cei ce vor avea încredere „din prima” în oferta noastră şi vor fi cei dintâi la înscrieri vor primi bonusuri-surpriză din partea organizatorilor ( fie un loc în plus gratuit la cazare şi masă pe întreaga perioadă de desfăşurare, fie materiale audio-video şi promoţionale, fie o şedinţă foto cu vedetele invitate la festival, etc.). Primii cinci înscrişi vor avea, deci, parte de plăcute surprize! Ideea este că ar fi bine să vă înscrieţi din timp, pentru că deja s-a dus vestea despre această manifestare şi despre starea de prietenie veritabilă ce domneşte aici.

6. Înscrierile în finală

Concurenţii ce vor fi admişi în finală (ne dorim cât mai mulţi!) vor fi anunţaţi telefonic şi pe blogurile festivalului. Vor mai oferi date biografice suplimentare şi fotografii (pentru tipăriturile manifestării). li se vor comunica detalii în legătură cu deplasarea (realizată pe cheltuiala familiei concurentului, sau a sponsorilor acestuia), cu cazarea şi masa (gratuite pentru concurent şi un însoţitor). Asigurăm contra-cost, la preţuri rezonabile, la cerere, cazare şi masă pentru alte persoane ce vin împreună cu concurentul.

7. Evoluţia în festival

De la capul locului trebuie să spunem că nu acceptam nici un element ce poate denatura evoluţia firească a concurentului ( o „maturizare” prin machiaj, coafură sau vestimentaţie neadecvată vârstei). Aşteptăm prezenţe deschise, copilăreşti.

8. Jurizarea

Pentru că la mai toate festivalurile (nu numai la cele pentru copii) există probleme cu ierarhiile finale şi pentru că noi nu organizăm acest festival pentru a ne rezolva cine ştie ce meschine interese (componenţii Şcolii Micilor Vedete şi cei ai Clubului Victorioşilor vor avea recitaluri în afara concursului!), componenţa juriului nu va fi cunoscută înaintea primului gong al concursului.

9.Premiile

Atenţie mare!!!

Premiile nu vor fi unele obişnuite. Participanţii la primele două ediţiei au primit telefoane mobile, trofee de Humuleşti (originale), cărţi, diplome şi cupe. Anul acesta va puteţi aştepta la alte plăcute surprize. Vor fi oferite suveniruri şi diplome tuturor participanţilor. Spectacolele vor fi imprimate şi difuzate de Columna Tv şi de Radio Wyl FM, iar o altă componentă de premii va fi constituită de interviuri şi difuzări de piese pe aceste posturi, precum şi pe alte posturi locale.

Relaţii suplimentare la tel.:0740-643071 sau 0766-341529 şi pe

http://scoalaminivedetelor.blogspot.com

http://etno-junior-fest.blogspot.com

http://clubulvictoriosilor.blogspot.com

http://capra-vecinului.blogspot.com

Vă aşteptăm la Aninoasa şi la Târgovişte, în judeţul Dâmboviţa şi vă promitem o sărbătoare adevărată a muzicii etno şi a copilăriei!

Constantin Maricescu,

primarul comunei Aninoasa

Victor Mihalache,

director Euro-Art Serv,

directorul festivalului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu