duminică, 11 martie 2012

La 6 ani, Raluca Petre se simte cel mai bine pe scenă

„Viaţa mi se pare foarte frumoasă. Eu aş zice că fiecare trebuie să-şi urmeze pasiunea”, gândeşte Raluca Ioana Petre la cei 6 ani şi 7 luni pe care îi are. Este din Târgovişte şi cântă de la trei ani, când a început să urmeze cursurile Şcolii Micilor Vedete, conduse de Victor şi Viorica Mihalache. „Mi se pare că am învăţat multe în aceşti trei ani”, crede fetiţa. „Pe scenă mă simt cel mai bine. Dacă repet în sufragerie sau pe canapea, că de multe or am repetat, nu este ca pe scenă. Acolo sunt foarte mulţi oameni şi lumea mă aplaudă. Îmi plac aplauzele pentru că sunt nişte admirări”, explică Raluca.
Muzica vine din lumea culorilor
Ea reuşeşte să surprindă juriile concursurilor de interpretare. „Câteodată am emoţii pe scenă. Dar la câte concursuri am fost n-am avut deloc şi mereu am câştigat”, spune mica târgovişteancă. Ea are în palmares trofeu şi premiul II la festivalul „Volare” – Târgu Neamţ, 2011; locul I şi medalie la „Gugulan cu car cu mere” – Caransebeş, 2011; locul I pentru interpretare la festivalul „Dor de munte” – Moeciu de Sus, 2011. Îi place în egală măsură muzica populară şi muzica uşoară. Are în jur de 30 de costume populare, dintre care două sunt autentice, de la străbunica ei şi a participat la multe emisiuni TV, la posturi locale, dar şi naţionale. Melodia ei preferată este „Roata morii” şi are doi cântăreţi favoriţi: Laura Stoica şi Toto Cutunio. O melodie trebuie să întrunească anumite criterii ca să-i placă. „Trebuie să fie de copil, să fie frumoasă, să aibă cuvinte din altă lume. Hai să zicem din lumea culorilor, pentru că acolo totul e frumos! E o lume imaginară, a mea”, explică Raluca.
„Vreau să le fac pe toate”
Raluca mai are şi alte pasiuni, pe lângă muzică. „Vreau să devin o mare cântăreaţă şi coafeză. Coafez păpuşile foarte bine. Toată lumea îmi zice că aş putea să le combin, dar nu ştiu cum să fac asta”, mărturiseşte fetiţa. Ea mai urmează la grădiniţă cursuri de artă plastică, dans, şah şi limbă engleză. Ca să aibe timp de toate s-a gândit să urmeze un program destul de strict. „Vreau să le fac pe toate. Aşa că mi-am pregătit şi un program, pe zile. Luni sunt doctoriţă, să învăţ cum să fac oamenii bine. Marţea o să fiu coafeză. Miercurea îmi iau liber, pentru că am activităţi la grădiniţă: şah, artă plastică, dans şi engleză. Joia o să fiu croitoreasă. Am un set de cusut de jucărie, cu care am reuşit să cos. Vineri mă duc la club, la domnul Mihalache şi mă pregătesc de sâmbătă şi duminică. Sâmbătă, dacă nu e niciun concurs, îmi iau liber, iar duminică mă uit la televizor.” Deşi programul este stabilit, găseşte timp să se joace şi cu prietena ei cea mai bună, Carina. „Ne cunoaştem de când eram bebeluşi. Ţin la ea. Suntem chiar şi vecine. Cobor o scară, urcă o scară şi am ajuns la ea sau ajunge la mine. Şi suntem şi la aceeaşi grupă la grădiniţă”, spune Raluca, despre care vom mai auzi cu siguranţă.
„Viaţa mi se pare foarte frumoasă. Eu aş zice că fiecare trebuie să-şi urmeze pasiunea”, gândeşte Raluca Ioana Petre la cei 6 ani şi 7 luni pe care îi are. Este din Târgovişte şi cântă de la trei ani, când a început să urmeze cursurile Şcolii Micilor Vedete, conduse de Victor şi Viorica Mihalache. „Mi se pare că am învăţat multe în aceşti trei ani”, crede fetiţa. „Pe scenă mă simt cel mai bine. Dacă repet în sufragerie sau pe canapea, că de multe or am repetat, nu este ca pe scenă. Acolo sunt foarte mulţi oameni şi lumea mă aplaudă. Îmi plac aplauzele pentru că sunt nişte admirări”, explică Raluca.
Muzica vine din lumea culorilor
Ea reuşeşte să surprindă juriile concursurilor de interpretare. „Câteodată am emoţii pe scenă. Dar la câte concursuri am fost n-am avut deloc şi mereu am câştigat”, spune mica târgovişteancă. Ea are în palmares trofeu şi premiul II la festivalul „Volare” – Târgu Neamţ, 2011; locul I şi medalie la „Gugulan cu car cu mere” – Caransebeş, 2011; locul I pentru interpretare la festivalul „Dor de munte” – Moeciu de Sus, 2011. Îi place în egală măsură muzica populară şi muzica uşoară. Are în jur de 30 de costume populare, dintre care două sunt autentice, de la străbunica ei şi a participat la multe emisiuni TV, la posturi locale, dar şi naţionale. Melodia ei preferată este „Roata morii” şi are doi cântăreţi favoriţi: Laura Stoica şi Toto Cutunio. O melodie trebuie să întrunească anumite criterii ca să-i placă. „Trebuie să fie de copil, să fie frumoasă, să aibă cuvinte din altă lume. Hai să zicem din lumea culorilor, pentru că acolo totul e frumos! E o lume imaginară, a mea”, explică Raluca.

„Vreau să le fac pe toate”
Muzica nu este singura pasiune a Ralucăi. „Vreau să devin o mare cântăreaţă şi coafeză. Coafez păpuşile foarte bine. Toată lumea îmi zice că aş putea să le combin, dar nu ştiu cum să fac asta”, mărturiseşte fetiţa. Ea mai urmează la grădiniţă cursuri de artă plastică, dans, şah şi limbă engleză. Ca să aibe timp de toate s-a gândit să urmeze un program destul de strict. „Vreau să le fac pe toate. Aşa că mi-am pregătit şi un program, pe zile. Luni sunt doctoriţă, să învăţ cum să fac oamenii bine. Marţea o să fiu coafeză. Miercurea îmi iau liber, pentru că am activităţi la grădiniţă: şah, artă plastică, dans şi engleză. Joia o să fiu croitoreasă. Am un set de cusut de jucărie, cu care am reuşit să cos. Vineri mă duc la club, la domnul Mihalache şi mă pregătesc de sâmbătă şi duminică. Sâmbătă, dacă nu e niciun concurs, îmi iau liber, iar duminică mă uit la televizor.” Deşi programul este stabilit, găseşte timp să se joace şi cu prietena ei cea mai bună, Carina. „Ne cunoaştem de când eram bebeluşi. Ţin la ea. Suntem chiar şi vecine. Cobor o scară, urcă o scară şi am ajuns la ea sau ajunge la mine. Şi suntem şi la aceeaşi grupă la grădiniţă”, spune Raluca, despre care vom mai auzi cu siguranţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu