vineri, 7 septembrie 2012

"Victorioşii" premiaţi ( dar şi furaţi! ) la Festivalul "Steluţe Sibiene"



   O formulă de nouă copii şi adolescenţi de la "Clubul Victorioşilor", plus părinţii şi bunicii aferenţi, plus echipă de filmare, a făcut deplasarea joi, 6 septembrie 2012, la Sibiul, la Hotelul "Continantal", pentru participarea la cea de-a II-a ediţie a Festivalului Naţional "Steluţe sibiene". Încântaţi de oraş şi de Hotelul "Continental", care este superb, "victorioşii" s-au bucurat de o zi de vizitare şi de prietenie. Festivalul în sine a fost o adevărată ruşine patronată de aşa-zisa Federaţie Star Music. Domnul Costică Oprea le-a stricat ziua ( ajutat din plin şi de cei doi membri ai juriului ) celor câteva zeci de copii şi de tineri sosiţi din Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Cluj Napoca şi Târgovişte, De ce? Simplu, pentru că nu a făcut mai nimic din ce anunţa pompos pe site-urile şi blogurile festivalului. A anunţat foarte multe categorii artistice, pe care le-a comasat, apoi, într-un mod cel puţin bizar! Probabil că nu i-au ieşit calculele financiare!!! A anunâat trofee Star Music, constând în participări gratuite la un festival din Italia, dar a aranjat cu "juriul" să nu existe nici o notă de 10, astfel încât a fost primul ( şi probabil, singurul, festival din lume în care nu s-au acordat nici Trofeele şi nici premiile I şi asta pentru că la premiile I erau anunţate sume de bani ca răsplată. Au fost anunţate premii Avon, dar nici urmă de acestea. Domnul Oprea a anunţat la fiecare premiu: diplomă, medalie şi cupă ( trofeu ), dar la final a spus că dă ori medalie, ori trofeu, ascunzând cu neruşinare mulţimea de medalii puse la vedere în timpul concursului, în sacoşe, sub privirile înlăcrimate ale copiilor. A alcătuit juriul pe loc, din profesori ai copiilor aflaţi în concurs, lucru total nepedagogic şi neinspirat. Într-un cuvânt, festivalul a fost, din punctul organizatoric de vedere o mare ŢEAPĂ. Dar concurenţii nu au avut nici o vină. Ei au fost frumoşi, talentaţi şi încrezători în cinste şi în dreptate, De aceea, în semn de respect pentru eforturile făcute şi pentru timpul petrecut în sala, superbă, de altfel, a Hotelului "Continental", vom consemna aceste premii ( subevaluate ) în palmaresul fiecărui concurent. A fost pentru toată lumea o lecţie de cum nu se organizează o manifestare pentru copii şi sperăm să înveţe din ea şi cei ce vor citi aceste rânduri. Vom reveni cu amănunte, pentru că mai sunt încă multe de povestit...
   Componenţii "Clubului Victorioşilor" au ştiut să treacă peste momentele neplăcute şi şi-au continuat ziua ce pe o adevărată sărbătoare, vizitând centrul istoric al Sibiului, păşind pe Podul Minciunilor şi în Catedrala din Centru. Am avut apoi un popas minunat în Căciulata. Totul e bine când se termină cu bine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu