vineri, 30 mai 2014

Aninoasa petrece


        Dragi prieteni, pe data de 29 Mai, Trupa Junior a fost prezentă la Aninoasa pentru că aici s-a desfăşurat ziua comunei. Atmosfera a fost una de vis. Îi mulţumim domnului primar Constantin Maricescu, care a făcut ca în această zi minunată istoria s fie îmbinată cu folclorul, dar şi cu voia bună. Ziua a început cu dans, muzică, şi pictură pe faţă pentru copilaşii acestei comune. Am continuat cu  lansarea unei cărţi, o "Monografie sentimentală"
scrisă de doamna Elena Spânu , apoi cu defilarea cu famfară şi depunerea florilior la monumentele eroilor. Spre seară a început un adevărat spectacol unde au cântat artişti renumiţi precum: Ştefania Rareş, Constantin Măgureanu, Nicoleta Vasile, Gheorghe Ciucioiu, Camelia Conovici, Orchestra Romanaţii şi mulţi alţii. Mulţumim încă o dată domnului primar şi consiliului local Aninoasa pentru tot efortul depus pentru a ne oferi această zi de neuitat.
             
                                                                                            Roxana Clopotaru






                                                           

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu