luni, 21 iulie 2014

Zilele Comunei Gura Ocniţei



      Toată lumea ştie că în ziua de Sfântul Ilie, în satul Adânca, din comuna Gura Ocniţei este mare sărbătoare. Însă, anul acesta, oamenii au  avut parte de o surpriză. Sărbătoarea a început încă de pe 19 iulie, când s-a inaugurat o cruce de 21 de metri, construită cu ajutorul doamnei Georgeta Florea, un om bun care simte iubirea lui Dumnezeu şi care vrea să schimbe lumea într-una mai bună. A ajutat până acum la ridicarea multor monumente de acest gen, iar pentru că a găsit un loc bun şi curat, a ridicat această cruce la Gura Ocniţei, pe un deal încântător. După inaugurare, seara a fost una de vis, cu poezie cu cântec şi cu diverse concursuri pentru copii, toate acestea în cadrul Festivalului "Flori de câmp" aflat la prima ediţie. Spectacolul a fost incantator, iar lumina a fost dată de zeci de lampioane, de o mare colorată de artificii şi de Carul de Foc, cu care a venit chiar Sfântul Ilie.
      A doua zi, 20 iulie a început cu multă bucurie. Toţi copiii au avut parte de momente de animaţie, pictură pe faţă şi multe alte jocuri interesante. Bineînţeles, după joacă am trecut la cântat şi la dansat, două lucruri care nu lipsesc de la nicio sărbătoare. Invitaţii spectacolului de dimineaţă au fost Ansamblurile Folclorice de la Finta, Voineşti şi Ocniţa, conduse de maestrul Trandafirescu, Alexandra şi Vanessa Toma, colaboratoare ale ansamblurilor şi mulţi alţi tineri talentaţi din comună.  De la ora 16:00 a început marele spectacol cu artişti. Au fost prezenţi: Ştefania Rareş, Simona Dinescu, Cristian Rizescu, Ileana Pavelescu, Mihai Pavelescu, Nicuşor Iordan, Mirabela şi Toni Drăguş, Camelia Conovici, Cristina Ilie, Ela, Roxana Clopotaru şi Victor Mihalache şi bineînţeles, invitaţi de la Clubul Victorioşilor.
      Totul a fost la superlativ, o seară strălucitoare, la fel ca focul de artificii care a încheiat spectacolul. Trebuie să spunem că aceste lucruri minunate s-au întâmplat datorită domnului primar, Sorin Ioniţă şi Consiliului Local Gura Ocniţei, cărora le mulţumim.
      Vă aşteptăm anul viitor, de Sfântul Ilie, la o nouă ediţie a Zilelor Comunei Gura Ocniţei.

                                                                                                   Roxana Clopotaru







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu