marți, 9 septembrie 2014

Banca de talente la Bezdead


        Dragi prieteni, astăzi, 9 Septembrie 2014, în localitatea Bezdead a fost mare sărbătoare. Zeci de tineri dansatori şi cântăreţi ai locului s-au adunat pe terenul de fotbal şi au oferit momente artistice speciale. Domnul profesor Tănase, împreună cu mulţi alţi dascăli ai şcolii şi împreună cu doamna director au pregătit aceşti copii talentaţi pentru această zi deosebită. Totul a fost la superlativ, iar spectacolul a avut loc şi pe cer, pentru că am avut ocazia să vedem cum soarele apune între dealurile Bezdeadului, nişte dealuri de un verde splendid. Odată cu lăsatul serii, petrecerea a continuat cu dans ţigănesc. Colegii noştri de la Televiziunea Columna ne-au fost alături ca de fiecare dată şi au filmat întreaga activitate, cu detalii, ca şi voi cei de acasă să vă puteţi bucura de asemenea lucruri minunate. Un lucru minunat a fost şi focul de tabăra, gândit de doamna Rodica Ionescu, director al Căminului Cultural.
          Au participat la spectacol şi componenţi ai Clubului Victorioşilor, pregătiţi de domnul Victor şi doamna Viorica Mihalache.
Bineînţeles, întreaga manifestare a fost prezentată de domnul Victor Mihalache.
          Mulţumim din suflet doamnei primar şi tuturor celor ce au făcut posibilă această zi şi bineînţeles, vă mulţumim dumneavoastră, celor de acasă. Sperăm ca montajul emisiunii să fie gata până duminica aceasta, pentru a ne urmări, dar dacă nu va fi aşa, noi vom fi în direct, iar emisiunea noastră din această zi va fi difuzată peste două săptămâni, duminica de la ora 10:00, numai la Columna TV. Vă mulţumim pentru înţelegere şi rămâneţi alături de noi!


                                                                                              Roxana Clopotaru






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu